Salutare! Nu am mai scris demult. Sunt o groază de motive, dar nu o să stau să le enumăr aici. Muncesc la mai multe piese noi și lucrez cu oameni foarte faini, pentru a aduce un nou album sub Soare. De mai multe ori m-am întrebat de ce fac asta. De ce stau zile la rând compunând, organizând și înregistrând piese noi? Mie ce îmi iese din acest proces care necesită energie, timp și bani? De ceva vreme am renunțat să caut răspuns. Un răspuns rațional la o întrebare irațională este irelevant și mă distrage de la impulsul de creație. Acest impuls îmi place și cumva prin intermediul procesului creativ ajung să mă cunosc mai bine, ajung să învăț să simt și să relaționez cu divinitatea manifestând-o. Mare încurcătură filozofică aici. Mai pe scurt, mă împlinește sufletește și spiritual acest ritual al creației. Acesta este motivul pentru care nu am postat în ultima vreme pe blog. Sunt ocupat cu manifestarea divinului și alte treburi de acest fel. Totuși, am găsit niște filmări de la un vlog, de care m-am apucat acum vreo jumătate de an, dar nu am apucat să-l termin. Acum câteva săptămâni l-am terminat și atunci mi-am dat seama că filmările au fost făcute în iulie 2022, iar noi suntem în iunie 2023. Acest vlog a așteptat mult și bine să apară. Am avut tot felul de planuri cu el, până a rămas pe desktop neatins vreo jumătate de an. După ce am editat filmarea, m-am gândit la tema postării de blog. Fiecare vlog are pe site o pereche în formă scrisă pe care o numesc blog sau jurnal. Și acest vlog își cere perechea scrisă, așa că uite, este aici, îl scriu acum. Mai întâi am vrut să mă dau mare, ce șmecher sunt, că pot avea 4 cântări cu 3 formații în 3 zile. Apoi m-am gândit din perspectiva de artist și mi-am dat seama că aș putea să scriu despre cum este să cânți și coveruri și piese proprii. Aș fi putut să răspund la întrebarea care mă macină de ceva vreme: Cover versus piese propii? Cum simt și interpretez coveruri la nunți versus cum simt și interpretez piesele compuse de mine (împreună cu alții în unele cazuri)? Dat fiind faptul că vineri am cântat piesele mele/noastre la Tam-Tam Festival, cu toată trupa (Cipa, Soka, Mihai Nedea), după care am participat pe o altă scenă la jam session-ul organizat de Fine Sounds Collective, care a fost un moment muzical superb pentru mine, pot spune că încercam să trag balanța către arta originală. Cumva, simțeam că artistic sunt mai împlinit cântând muzica mea în fața unei audiențe care participă și ea la manifestare și care cântă refrenele, dansează pe muzica mea și este atinsă într-un fel de arta pe care o manifest pe scenă alături de colegi. Jam-session-ul a fost ceva magnific, pentru că am fost mai mulți muzicieni care improvizam pe scenă și ne schimbam între noi. Am cântat la chitară, la vioară, au fost alți clăpari, toboșari, chitariști. La un moment dat a venit și un saxofonist. A fost, de fapt, o sărbătoare a muzicii, iar publicul a savurat din plin libertatea pe care noi muzicienii ne-am permis-o. A fost ceva superb.
Următoarele două zile le-am petrecut cântând la nunți cu Ză Band. Aici, practic, am adus balanța înapoi în poziția de echilibru. Principalul motiv este că, artistic vorbind, interpretarea de cover-uri sau interpretarea pieselor proprii în mare are același scop: exprimarea prin muzică a unor sentimente. Acele sentimente pot fi de orice fel; de rebeliunie, de fericire, de iubire, de dor, de ură și tot așa. Diferența cea mai mare este motivația. De ce alegi ca muzician să cânți ceea ce cânți? Aud un glas care urlă din spate 'pentru bani'. Nu zic nu, pentru că și banii au un rol important în viața artistului, mai ales dacă trăiește din muzică. În acest context pot spune că am fost plătit și la concertele mele și la nunți, deci balanța banilor a fost în echilibru tot timpul. Eu aș dori să merg un nivel mai sus și să mă refer la împlinirea sufletească. E, aici pot apărea mici discrepanțe, cum ar fi: muzica mea poartă mesajul meu și este energia mea exprimată, sau, coverurile au o amprentă personală, așa că atunci când le cânt simt că am și eu o implicare în partea creativă. Aceste gânduri sunt ușor egoiste și cumva mă duc cu gândul la ideea că poate pentru mine mult timp muzica a fost un mediu prin care încercam să îmi validez sentimentele. Discuția cu 'e muzica mea, asta sunt eu' e un fel de 'uite mamă, m-am imortalizat (cred)', este cumva o gândire care nu duce scopul artei până la capăt. Ce am învățat eu este că odată ce ai lansat publicului muzica ta, aceasta nu mai este a ta, ci devine pentru public un mediu prin care ei se vor găsi și regăsi. Publicul va interpreta muzica ta în limita cunoștințelor. Publicul va învăța și va dansa pe muzica ta, ce și cum îi vine lui. Oamenii vor folosi muzica ta pentru exprimarea și trăirea propriilor sentimente, experiențe, iar acesta poate fi considerat rolul artei, mă rog, unul din multele roluri ale artei. Concluzia mea este că un artist care își cântă piesele proprii în fața unui public este de fapt un artist cover, care interpretează muzica artistului care a fost el când a compus acea muzică.
Uite așa, balanța dintre interpretarea propriei arte și interpretarea cover-urilor s-a echilibrat. La cele două nunți am cântat de toate: de la rock, la funk, la pop, la populară, iar oamenii s-au simțit bine. Ei s-au manifestat dansând și cântând cu noi, fix ca vineri la festival, unde am cântat piese proprii. Într-un final, am fost bucuros, căci prin muzică am mediat momente de fericire pentru miri și invitații lor, precum și pentru publicul prezent la Festivalul Tam-Tam. A fost un weekend plin de muzică, dans, zâmbete și cântat. A fost foarte multă energie învârtită, amestecată și transformată în voie bună. Mulțumesc că pot face parte din acest univers și că pot trăi aceste clipe așa.
