Blűesferatű s-a născut din haosul organizat care s-a potrivit perfect pe filmul mut Nosferatu regizat de Friedrich Wilhelm Murnau. Familia lui Bram Stoker nu l-a lăsat pe F.W. Murnau să ecranizeze romanul 'Dracula' așa că regizorul a decis să schimbe numele personajelor, localităților, să altereze acțiunea și întâmplările dar să păstreze atmosfera horror și evident vampirul mascat în conte care locuiește singur într-un castel pe un munte. Filmul a apărut în 1922 și imediat familia lui Bram Stoker a inițiat un proces de plagiat împotriva producătorului. Procesul a fost câștigat de familia scriitorului iar sentința a fost ca toate copiile filmului să fie distruse. Chiar dacă această sentință a fost pronunțată, câteva copii ale filmului au rămas intacte și au fost păstrate. Astfel, 'Nosferatu' a devenit unul din cele mai importante filme de la începuturile genului horror.
Partiturile filmului au fost distruse, pierdute, dând șansa ulterior multor compozitori și muzicieni să experimenteze. Pentru Nosferatu au fost compuse foarte multe partituri în foarte multe stiluri. De la rock, la experimental și simfonic au fost compuse opere întregi. Ideea este că nu a scris nimeni un soundtrack de blues pentru acest film. Blues-ul are o relație aparte cu ocultul, cu lumea de apoi și cu haosul lumii interioare al omului. Practic tot genul muzical se învârte în jurul haosului interior, al durerii și al resemnării. Totuși nu s-a găsit nimeni până acum care să încerce să compună blues pentru Nosferatu. Alin Ludu Dumbravă a venit cu ideea. A stat și s-a gândid și cumva firesc a tras concluzia 'trebuie să facem un soundtrack de blues pentru Nosferatu'.
Eu am fost sunat de Alin în primăvara lui 2023. El a venit cu propunerea să compun și să pun pe scenă un soundtrack de blues pentru film. La început am fost reticient. Îm primul rând credeam că un asemenea proiect are nevoie de mult mai mult timp pentru a fi pus pe scenă. Argumentul meu era că durează mult procesul de creație și procesul de repetiții la fel. După calculele mele era nevoie de cel puțin un an pentru a pune pe scenă un spectacol veritabil. Totuși am lăsat deschisă ușa oportunității pentru că mi-a plăcut ideea și căutam o provocare artistică. Premiera a fost pe 28 septembrie 2023, iar invitația am primit-o în primăvară. Aveam la dispoziție aproximativ șase luni, adică jumătate din timpul estimat de mine. După câteva zile am primit o propunere de la Alin să îl includ în proiect pe Yokko (Ionuț Constantin), vocalistul trupei Fernet. Yokko și cu mine am tot învârtit ideea unei colaborări de ceva vreme, mai ales că la două concerte Watzzy am cântat împreună Cross Road Blues. După ce am stat și m-am gândit bine, am pus în balanță și faptul că aveam mult de lucru în timpul verii. Am tras concluzia, că acest proiect merită pus la cale. Am avut și prima ședință unde am discutat despre idee, despre finanțe și despre cum ar trebui să se deruleze lucrurile.
Din acest moment munca s-a transferat la Alin, Vlad Popescu și Asociația Transilvania Arts and Events. Treaba lor a fost să creeze contextul în care se va desfășura producția. Au bugetat producția, au promovat evenimentul și au făcut tot posibilul ca Blűesferatű să se trezească la viață. Premiera a avut loc la Clubul Rockstadt din Brașov în cadrul Transilvania Blues Festival, organizat de Asociația Transilvania Arts and Events.
Procesul de creație a început după ce am primit toate confirmările de la Alin și Vlad legate de eveniment și de finanțare. Yokko și cu mine ne-am întâlnit în home studio-ul lui și am început să vizionăm filmul cu instrumentele în mână. Eu am avut o chitară acustică, Yokko basul. În timp ce rula filmul noi pasam idei unul celuilalt. Acest jam-session a adus o bună parte a ideilor principale care au fost folosite în spectacol. Procesul creativ a fost unul de blues adevărat. Emoțiile transmise de film au fost transformate în muzică prin cele două instrumente. O metodă simplă, fără prea multe complicații care mereu dă roade. Ce simțeam aia cântam și de multe ori ne găseam în sincron și cu filmul și între noi. La un moment dat nu ne-am înțeles asupra unor aspecte creative sau a unor idei care se potriveau sau nu cu filmul și am intrat în filosofii și discuții lungi ce nu păreau să se termine. În final toate dezbaterile au fost rezolvate și am mers mai departe. Faptul că am izolat procesul creativ de alte persoane și până nu am pus cap la cap toate ideile nimeni nu știa ce se întâmplă, a ajutat mult la dezvoltarea chimiei dintre noi doi. La un moment dat ne-am gândit să includem și alte persoane, dar din tot felul de motive (neînțelegeri, timp scurt până la premieră sau program nepotrivit) am renunțat și am rămas numai noi doi. După câteva săptămâni de creație și o ședință la care am primit ok-ul din partea lui Alin și Vlad am început să conturăm show-ul în sine. Repet, Alin și Vlad nu aveau nici o idee despre ce se petrece în studio-ul lui Yokko, până la ședința în care aveam deja ideile puse pe film în forma demo. În tot acest timp Alin ne mai trimitea piese și idei care să ne inspire.
Discuția inițială era să creăm ceva simplu, ușor de pus în scenă. S-a întâmplat inversul. Ne-am trezit cu o fuziune de idei care treceau prin mai multe genuri. De la delta blues, la blues shuffle, la progressive, bluegrass și jazz. Toate aceste idei dezvoltate în piese cereau instrumentație complexă. În capul meu și presupun că și în al lui Yokko aceste piese nu aveau cum să fie cântate la concert doar cu două chitări sau o chitară și un bas. Așa că am verificat bugetul și am propus punerea în scenă a show-ului cu trupă. Așa am ajuns ca după o scurtă discuție să invităm prietenii și colegii noștri să înviem Blűesferatű. În ordinea numerelor de pe tricou ei sunt: Costi Popescu – tobe, Ovidiu Modiga – bas, Mihai Nedea – clape, Botond Ilyés – chitară. Au urmat nouă repetiții pline de muncă și sudoare. Yokko și cu mine am încercat cât am putut de bine să transmitem celorlalți ideile noastre. La primele repetiții am vizionat filmul și am lucrat la câteva idei. Am făcut jam-session de acomodare și am discutat ideile și direcția proiectului cu colegii. Repetițiile au durat între 4 și 6 ore și s-au derulat de două sau trei ori pe săptămână. După ce am construit piese din idei, la un moment dat am ținut o repetiție de 12 ore, pentru a finaliza forma show-ului. După această repetiție lungă au urmat două șnururi și avanpremiera de la Banca de Cultură Appolonia. Procesul de repetiții a fost unul complex. Muzicienii s-au mobilizat și au dat tot ce este mai bun din ei pentru a pune pe scenă un show bun. S-a transpirat mult, au fost și momente conflictuale, au fost și momente comice, momente de blocaj, momente de EURIKA! și tot așa. Important este că trupa s-a închegat și că din niște idei scrise pe bas și chitară s-au creat piese care să susțină atmosfera și energia filmului. Pe lângă repetiții am mai avut o întânire într-o grădină faină (Dragonfly) unde am mai vorbit, am mai cântat. Am avut și o prezentare al proiectului în curtea restaurantului Artegianale din Brașov la o seară de poezie și muzică. La această prezentare am cântat acustic câteva piese din proiect. Toate aceste mici ieșiri plus repetițiile ajutat foarte mult la închegarea unei relații puternice între noi.
La Banca de Cultură Appolonia am cântat prima oară tot show-ul în fața unui public. Concertul a fost cu cerc închis în fața unor oameni din media și din cultură. Filmul a fost proiectat pe un perete iar noi am învăluit proiecția pe cele două părți. În stânga au fost poziționate chitări și claviaturi, pe dreapta, tobe, bas și dirijor. Având în vedere că sunt foarte multe schimbări și multe teme de ținut minte, rolul dirijorului este foarte important. El avea o listă cu toate părțile și toți timpii de intrare ale acestor părți. El ne face semn când să intrăm, cine începe și ne dă tempo-ul. Fiind un show fără click-track și cu multe momente de improvizație, este nevoie de cineva care să aducă trupa înapoi pe cărare la timp pentru schimbările dintre piese și scene. Practic dirijorul este elemtul de legătură și de sincron între film și trupă. În cazul nostru dirijorul a fost Yokko și a făcut o treabă superbă în a pune cap la cap acest sistem personalizat de dirijare care să ne țină pe șinele filmului.
