Vernisaj Fain (Jurnal)

Vernisaj Fain (Jurnal)

Ce Am Învățat Din Nunți. Partea 1

Între 24 și 26 iunie am participat la Vernisaj Fain. Acest festival, care se ține în inima munților la Camping Fain, mai precis în Valea Jirca din Sălard, a unit foarte mulți artiști care și-au manifestat  arta vizuală, plastică, a mișcării, precum și cea auditivă. A fost un festival cu artiști pentru artiști. Am avut oportunitatea să cunosc și să petrec în aceste trei zile cu oameni suberbi, care creează și care ajută prin creativitatea lor la propagarea energiilor pozitive. S-au ținut workshop-uri de pictură, de mișcare, sesiuni de yoga, iar seara au fost concerte și party-uri. Oamenii care au participat au putut să se regăsească în liniștea din natură, dar și prin aceste activități, care ajută la dezvoltare. În program s-au regăsit teatru improvizațional ”Push The Button Impro” cu Alexandra Moldovan, teatru senzorial cu Ștefan Florin, Alin a condus drum circle-ul, Andreea David a încântat cu mișcare și voce. La pictură și artă vizuală au fost prezenți Dena Artist, Ischi, Ugri, Puri și Nisa Works.

M-am bucurat mult că am putut participa și eu cu show-ul #singurcuc. Au mai participat trupele Pedestrians, Nod în Papură, The City Brakers, Eu-Phonica, Jasmine, au pus muzică George Pandrea, The Needle Drops, Mariusesc, Dj Homeboy și mulți alții. Stilul a fost colorat, de la funk la pop-rock, hip-hop, lo-fi și techno. La concertul Pedestrians Dena a pictat din nou o chitară, care a fost licitată în ultima zi de festival pentru a susține artiștii. 

Pentru mine a fost ca o mini vacanță, chiar dacă am avut și concert. Îmi place când artiștii se întâlnesc și își împart ideile, experiențele, discută despre arta lor și despre cum ajung să creeze. Aceste mini brain-storming-uri ajută la mărirea perspectivei artistice, ajută la lărgirea orizontului pe care îl vede fiecare artist. Pot spune că după câteva discuții cu artiștii prezenți am mers acasă un om mai bogat și un artist cu mai multe idei. Poate cel mai fain lucru este că aceste idei noi se potrivesc cu proiectele la care deja lucrez și aduc un plus de inspirație care mi se părea că lipsea. Ca artist, am nevoie de asemenea experiențe pentru a ieși din ciclul repetitiv al vieții și pentru a adăuga experiențe și idei noi la creația mea. Toate aceste energii care s-au întrepătruns la Fain au ajutat la crearea unei unități, cel puțin pentru acele trei zile, și au făurit o singură energie, cea a creației. 

Concertul meu a fost primit cu căldură și bucurie de către oameni. Chiar dacă stătea să plouă, oamenii au stat și s-au distrat. De fapt, la un moment dat au băgat dans și cântat. La Tare Bere și Lean on Me Now s-a dansat și s-a cântat, la Miss You și Your Eyes s-a cântat și s-a plâns. M-am bucurat că am reușit să creăm (împreună cu publicul) o atmosferă în care oamenii să poată să își exprime emoțiile și să simtă energia fiecărui cântec. Sper că și ei au rămas cu ceva de la mine, așa cum am rămas eu de la ei.

Fain este, într-adevăr, un loc magic, de poveste, unde te poți regăsi și unde ești mai aproape de libertatea din tine. Mulțumesc, și hai să ne vedem cu bine data viitoare!

BAGĂ DANS!

Între 24 și 26 iunie am participat la Vernisaj Fain. Acest festival, care se ține în inima munților la Camping Fain, mai precis în Valea Jirca din Sălard, a unit foarte mulți artiști care și-au manifestat arta vizuală, plastică, a mișcării, precum și cea auditivă. A fost un festival cu artiști pentru artiști. Am avut oportunitatea să cunosc și să petrec în aceste trei zile cu oameni suberbi, care creează și care ajută prin creativitatea lor la propagarea energiilor pozitive. S-au ținut workshop-uri de pictură, de mișcare, sesiuni de yoga, iar seara au fost concerte și party-uri. Oamenii care au participat au putut să se regăsească în liniștea din natură, dar și prin aceste activități, care ajută la dezvoltare. În program s-au regăsit teatru improvizațional ”Push The Button Impro” cu Alexandra Moldovan, teatru senzorial cu Ștefan Florin, Alin a condus drum circle-ul, Andreea David a încântat cu mișcare și voce. La pictură și artă vizuală au fost prezenți Dena Artist, Ischi, Ugri, Puri și Nisa Works. M-am bucurat mult că am putut participa și eu cu show-ul #singurcuc. Au mai participat trupele Pedestrians, Nod în Papură, The City Brakers, Eu-Phonica, Jasmine, au pus muzică George Pandrea, The Needle Drops, Mariusesc, Dj Homeboy și mulți alții. Stilul a fost colorat, de la funk la pop-rock, hip-hop, lo-fi și techno. La concertul Pedestrians Dena a pictat din nou o chitară, care a fost licitată în ultima zi de festival pentru a susține artiștii. Pentru mine a fost ca o mini vacanță, chiar dacă am avut și concert. Îmi place când artiștii se întâlnesc și își împart ideile, experiențele, discută despre arta lor și despre cum ajung să creeze. Aceste mini brain-storming-uri ajută la mărirea perspectivei artistice, ajută la lărgirea orizontului pe care îl vede fiecare artist. Pot spune că după câteva discuții cu artiștii prezenți am mers acasă un om mai bogat și un artist cu mai multe idei. Poate cel mai fain lucru este că aceste idei noi se potrivesc cu proiectele la care deja lucrez și aduc un plus de inspirație care mi se părea că lipsea. Ca artist, am nevoie de asemenea experiențe pentru a ieși din ciclul repetitiv al vieții și pentru a adăuga experiențe și idei noi la creația mea. Toate aceste energii care s-au întrepătruns la Fain au ajutat la crearea unei unități, cel puțin pentru acele trei zile, și au făurit o singură energie, cea a creației. Concertul meu a fost primit cu căldură și bucurie de către oameni. Chiar dacă stătea să plouă, oamenii au stat și s-au distrat. De fapt, la un moment dat au băgat dans și cântat. La Tare Bere și Lean on Me Now s-a dansat și s-a cântat, la Miss You și Your Eyes s-a cântat și s-a plâns. M-am bucurat că am reușit să creăm (împreună cu publicul) o atmosferă în care oamenii să poată să își exprime emoțiile și să simtă energia fiecărui cântec. Sper că și ei au rămas cu ceva de la mine, așa cum am rămas eu de la ei. Fain este, într-adevăr, un loc magic, de poveste, unde te poți regăsi și unde ești mai aproape de libertatea din tine. Mulțumesc, și hai să ne vedem cu bine data viitoare! BAGĂ DANS! Photo: Dena Artist
Image